Analiză: Care este motivul pentru care nu ne plac anumite discursuri ale unor candidați politici. Partea a II-a

Iți place acest articol?

Trei psihologi, Diane Mackie, Lelia Worth si Arlene Asuncion, au distribuit unor voluntari două tipuri de mesaje politice. Primul era constituit din argumente solide, dezvoltate savant și argumentate – tipul de mesaj care face apel la apropierea centrală de informație. Al doilea tip de mesaj era construit din argumentele slabe și artificiale, făcând apel la apropierea periferică de informație. Fiecare voluntar a primit cele două texte, cu precizarea că textul era redactat fie de un membru al partidului sau, fie de un membru al partidului advers. Toți participanții trebuiau să citească textele și să indice în ce masură sunt de acord cu opiniile exprimate. Psihologii au constatat că atunci când textul aparținea unui membru al aceluiași partid politic, voluntarii erau convinși de versiunea ,,cu argumente puternice’’ decât de versiunea ,,cu argumente slabe’’. Asta însemnă că își activau modul central de tratare a informației, că se concentrau asupra conținutului textului, iar aceasta determina în final entuziasmul lor. Dimpotrivă, dacă textul aparținea unui membru al partidului advers, nu erau mai convinși de versiunea ,,cu argumente puternice ’’decât de cea ,,cu argumente slabe’’. Ceea ce înseamnă că nu își activau modul de tratare a informației. Nu se concentrau niciodată cu adevărat pe ceea ce era spus, atât de evident încă, la final, nu putea fi sesizată nici o diferență în ceea ce privește convingerile lor.

Acest experiment arată că, atunci când auzim la radio, la TV, un candidat aparținând clasei politice opuse celei cu care simpatizăm, nu ascultăm cu adevărat. Discursul ni se pare gol, pentru că nu ne punem la lucru capacitățile de atenție și reflecție. Ne distanțăm imediat după ce aflăm apartenența vorbitorului. Dimpotrivă, suntem adesea convinși de un discurs al candidatului favorit, pentru că ne analizăm resursele cognitive care ne ajută să înțelegem mesajul, care își arată resorturile, mai mult sau mai puțin interesante, după caz.

Psihologii s-au interesat de această distribuție de atenție profund inegală. Se pare că un mecanism cerebral ne determină să ne identificăm cu unele personalități politice pe care le considerăm ca fiind un alt ,,eu’’.

Psihologul Jason Mitchell a oferit spre citire unor voluntari un text în care erau descrise personalitățile politice de aceeași orientare cu ei sau opusă. Apoi le-a arătat fotografii ale acestor politicieni, cerându-le voluntarilor să-și imagineze ce ar răspunde aceștia din urmă la întrebările legate de anumite probleme politice. Măsurând activitatea creierului lor, J.Mitchell a constatat că două zone cerebrale diferite, deși vecine, se activau atunci când subiecții se gândeau la un personaj de aceeași orientare sau de orientare opusă. Mai ales zona numită cortex prefrontal ventro-median se activa atunci când era citită descrierea sau vedeau fața unui politician de aceeași orientare politică cu el. A constatat mai apoi că aceeași zonă se activa când vedeau, pe o tablă, o figură schițată cu creta în interiorul căreia era scris cuvântul EU. Se pare că această zonă a creierului se ocupă cu raționamentele la persoana întâi, dar se activează la fel de bine și atunci când ne gândim la noi înșine și atunci când ne gândim la un politician care ne împărtășește ideile.

Experimentul arată cum proiectăm o parte din noi în liderul politic pe care îl susținem. Puternicul mecanism de identificare, care se bazează pe o realitate cerebrală, permite o mai bună înțelegere a forței cu care aderăm la politicianul favorit și a virulenței cu care îi respingem adversarul.

Psihologul Henri Tajfel consideră că suntem programați pentru a ne comporta astfel pentru că, în mare parte, ne definim propria identitate prin intermediul apartenenței noastre la un cerc de oameni care se aseamănă și cu care împărtășim un anumit număr de coduri, fie că e vorba despre stilul vestimentar, despre sport sau despre opinii politice. Nu ne place deloc să ascultăm opiniile altor grupuri, pentru că riscăm să pierdem din vedere definiția socială a propriei identități.

Însă, asta trebuie să ne atragă atenția asupra propriei noatre gândiri politice: suntem oare capabili, atunci când ascultăm dezbaterile radio sau la televizor să adoptăm un punct de vedere orientat spre binele societății și să ascultăm diferitele argumente pentru ele însele, cu onestitatea intelectuală și fără prejudecăți legate de apartenența politică a vorbitorilor? Este o adevărată provocare.

Pentru partea I și partea a II-a:

  1. Mackie D.M, Worth L.T, Asuncion A.G, 1990, ,,Processing of persuasive in-group, Messages’’, Journal of Pers.Soc.Psychology, pp.812-823.
  2. Mitchell J. , 2006, ,,Dissociable medial prefrontal contributions to judgments of similar and dissimilar others’’, Neuron, vol.50, p.655.
  3. Van der Lindern G., 1990, ,,From eloquence to credulity – A study of demagogy in a political message’’, European Journal of Political Research, vol.18, nr.4, pp.407-422.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *